Parfumul
Patrick Suskind – Parfumul
Patrick Süskind este un scriitor contemporan de limba germana, anul nasterii sale fiind 1949.
Actiunea cartii are loc in Franta secolului al XVIII-lea, ceea ce poatear descuraja un cititor de azi. Intoarcerea in timp este insa un foarte bun prilej de amplificare a misterului: 1700 si ceva inseamna inca perioada arderii pe rug a presupuselor vrajitoare, inseamnamult misticism, plus imposibilitatea verificarii autenticitatii faptelor narate. In plus, nu avem povestea unor marchizi de la Curte, ci a unui (aparent) simplu umanoid, Jean-Baptiste Grenouille. Uncopil nedorit, crescut in mahala, uritel, usor retardat, dar care isi descopera un simt olfactiv extraordinar, de care nu e constient decat foarte tarziu. La el nasul era cel de-al treilea ochi. Avea unasemenea simt al mirosului incat identifica oamenii dupa parfumul personal, ii caracteriza sufleteste doar dupa acest criteriu, gasea o persoana aflata la o distanta considerabila adulmecand in aermirosul ei caracteristic si tinandu-se dupa el. Pornind de foarte de jos, ajunge cu timpul ucenic la creatorii de parfumuri parizieni, aduna in memorie mirosuri asa cum unii aduna cunostinte, depune omunca asidua ca sa descopere toate tainele distilarii parfumurilor, inventeaza noi licori parfumate, irezistibile, reuseste sa refaca fara formule chimice parfumuri create de altii, doar identificandin ele partile componente si procentele ideale in care se afla reunite diverse arome. Ar fi putut deveni bogat si celebru, dar el era in slujba altora, care profitau de pe urma lui, chiar daca nuintelegeau prea bine de unde vine talentul ucenicului lor. Tocmai de aceea se grabeau sa profite de el (fara sa se arate prea surprinsi de un asemenea talent), fiindca nu puteau sa-si explice miracolul sinu puteau estima cat va mai dura acesta.
Menirea lui Grenouille pe lumea asta era insa una precisa, pe care o simtise de mic: obtinerea unui parfum unic, perfect, personal. Mai ales ca persoana…